părul mi-era roșu când trecuse vara
părul meu de aur greu nelegănat
țintuit de brumă prăfuit de ceață
ninge lin pământul unde l-am culcat

taie-l cu lumina gheții de pe lacuri
trestia vibrează limpede visându-l
steaua cere firul lung să se coboare
ochii urmărindu-l până la pământul

stau cu mâinile legate arcuite în creștet
nu mă pot întoarce să văd cum vii
părul s-ar desface fabulos și oarbă
prinsă în cascadă să-l adun n-aș ști

strânge-n pumni zăpadă și grămezi de bulgări
aruncând în părul pe care-abia-l țin
se va face unul o agrafă
să-mi elibereze mâinile de chin