Stăm împăcați rănindu-ne de toate
Și serile vin parcă mai devreme
Te însoțesc numai pe jumătate
Pierdută jumătate în poeme.

Þesându-ne covoare și macate
Păienjeniș asupra unor steme
Ne-nchipuim că suntem întâmplate
Vieți de care nimeni nu se teme.

Prea sus ne ține steaua nepătate
Privirile ce-ar vrea să se întreme
Cu picături de nucă verde, poate,
Din nucii care cresc între blesteme.

Din volumul “Ape cu plute”, 1975