Urci încet purtat de roata care duhul tău îl ține
În rotundul ei pe care trupul sfânt a fost lăsat,
Ca un fulger îmi apare fața ta de leu din dreapta
Feței tale de bărbat.


Într-o singură vedere ce se face prin tot trupul
Tău acoperit de ochi și prin ochii de pe roată
Stau cuprinsă de-ntristare că nu-i strigăt să se-audă
Când urechea însăși este ochi deschis spre lumea toată.


Ve+mă atât de bine ca și cum mi-ai auzi
Sufletul care te strigă în a sufletelor limbă
Când pe zarea străbătută de adevăratu-i chip
Aripile tale sfinte sunt acelea care-l plimbă.


Vezi-mă cu ochiul lui ce din ochii tăi se-adună
Și din ochii roatei tale născocite să îl poarte
Și ai roatelor de peste roate-n care șade
Duhul lumii vii și-al celei moarte.