Strălucitoare-n poarta raiului
stă Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe boltă
și visătoare
mușca din mărul,
ce i l-a-ntins ispita șarpelui.
Fără de veste
un sâmbure i-ajunse între dinți din fructul blestemat.
Pe gânduri dusă Eva îl suflă în vânt
iar sâmburele se pierdu-n tărână, unde încolți.
Un măr crescu acolo și alții îl urmară
prin lungul șir de veacuri.
Și trunchiul aspru și vânjos al unuia dintre ei
a fost acela,
din care fariseii meșteri
ciopliră crucea lui Iisus.
Oh sâmburele negru aruncat în vânt
de dinții albi ai Evei.