În vreji de iederă nemuritoare
Cuprins e tot pridvorul ca-ntro-o plasă.
Și ici un strugur, dincolo o floare
Atârnă așezate de mireasă…

E-un tărăboi amețitor de glasuri
Și vinul vechi dă vervă tuturora
Zvârlind pe grave și-ancestrale nasuri
Reflexe purpure ca aurora.

În fața casei cântă barosanii
Încredințați de-nalta lor chemare;
Își uită reumatismul veteranii
Și cercul horei crește tot mai mare…

Dar iată că mireasa-n prag s-arată
Și, după vechea datină păgână,
Ea își desprinde vălul ei de fată
Și-l ține-o clipă fluturând în mână.

Asemenea unui stol de rândunele
Vin fetele în ceată zgomotoasă
Și mâinile se luptă între ele
Cercând s-apuce vălul de mireasă…

Bucăți e-acum vălul de zăpadă
Și ea, zâmbind, duioasă, îl împarte
Și fost-a scris ca un crâmpei să cadă
Și-asupra mea, cum stam privind deoparte

Și m-am gândit la anii mei pustii
Și la a mele-mprăștiate cânturi-
Așa mi-m rupt eu sufletu-n fășii
Și l-am zvârlit la cele patru vânturi…