Se-azvârleau copacii în ei înșiși
se-auzea cum scoarța se strâmta,
între rădăcini, desigur, se făcuse
loc să-ncapă cine vrea.
Eu duceam piei multe, jupuite
de pe inimile mele, mai demult
mă grăbeam să nu le-atingă vreo privire
și să nu pot să le-ascund.
Se-auzea din ce în ce mai tare
strigăt de copaci căzuți, în iască,
și aproape alergam de teamă
azvârlirea lor să nu se răzgândească.