Întâi apăru Hamlet aristotelicul
în urma lui se ivi Yorick mai șters,
Yorick venea cu stringenta logică a tenebrelor
ducând pe țeastă un Hamlet dispers.

Ziua-ntâlnirii lor a fost văruită în galben
cu o peliculă de molecule apoase,
suturile țestei lui Yorick mușcau structura atomului,
Yorick locuia de mult la Hamlet în oase.

Hamletizau despre coloidul social;
cel dintâi, așezând praful în balanța de drogherie,
al doilea, cercetându-l lacom pe dinăuntru
și meșterind la acea dezordine vie.

Al doilea devenise cristal cenușiu
și se iubea cu inelul din mâna prințului.
"Fie a lui și ființa și neființa
și electronul celibatar fie tot al lui..."

Încă de pe atunci lumea părea perfectibilă,
însă apărea uneori și câinele Diogene
rătăcind dintr-o stare în alta, ghem gazos
cu felinare de ceață sub gene.

Era-n cimitir și Diogene groparul
cocoțat undeva pe o stivă
de unde țintea precis cu sâmburii de măslină:
"lăsați, băieți; e definitivă!"