Ultima lume.
Stau
ca într-o piersică din care
oboseala
scoate în fiecare zi
tegumente, grimase ori stropi
de praf.
E o lună pe cer ca un marsupiu.
Voi, picături de ploaie. Eroism al infinitului.
Bolborositor ospăț. Proaspătă
prididire
îmbrobonând cărnurile lumii !
Vai, timp
nealterat de cunoaștere…

Dense-egale-continue
unalângăalta
ca
niște
ostași
vin să cucerească pământul
și cad
la datorie
de la începutul apei
și-al vieții.

Ce oi prostuțe, cu bănuții lânii
găuriți de lacrimi !
Ploaie – fată subțire ca o grisină –
tu nu ai decât șansa rănii…