Asurzitoare, strada în jurul meu urla;
Înaltă și în doliu, durere maiestuoasă,
O tînără femeie, cu-o mină fastuoasă,
Trecea pășind agale, dantela îi sălta;

Nobilă și agilă, cu pulpe de statuie,
Iar eu sorbeam cu ochii, ca un extravagant,
Din ochiul său, cer palid, vuind un uragan,
Dulceața ce fascină, plăcerea ce mistuie.

Un fulger apoi noaptea; splendoare fascinantă,
A cărei viziune m-a renăscut deodată,
Nu te voi revedea decît în veșnicie?

Departe, prea tîrziu, sau poate niciodată,
Căci nu știi cine sînt, nu știu unde fugeai,
Pe tine te iubeam; o, tu care știai!