Privești cum zboară ca niște continente
Desprinse dintr-o veche planetă istovită.
E-o vreme pentru visuri potrivită.
Cu seri adânci și vânturi indolente.

Lumea de azi, gheboasă de trecut,
Clipa de-acum, bolnavă de-amintire,
Te-ndeamnă să te smulgi din cunoscut.

Dar unde oare să mai pleci acum,
Cu sufletul deșert și mintea arsă,
Când însuși cerul este-o hartă ștearsă
Pe care nu mai poți citi vreun drum?

Un singur gând ca o mireasmă tare:
Să te desprinzi din tine și să zbori
Asemeni continentelor de nori
Pe-valuri de văzduhuri viitoare;

Și-ntr-un tărâm de neștiut azur,
În care nici o amintire nu vibrează,
S-ajungi în calea ta văzduhul pur:
Miraculoasă, veșnică amiază...

O, gând anarhic și amar,
Pe care vorbele nu-l pot cuprinde
Atunci când ca un meteor bizar
În noaptea inimii adânci s-aprinde!