Soarele, pierind prin ceață cu lunară amăgire,
Înserata lui ființă risipește împrejur -
Și desprinde-n depărtare ca un cărăbuș de-azur,
Insula nelămurită pe a mării strălucire.

Stânci cu chipuri de balaur de pe coastă se desfac,
Și cetăți iluminate, cu pereții de hârtie,
Ard acuma, portocale de jăratic, când pustie
Apa marii ni le-ntinde ca pe tave verzi de lac.

Tace vântul sus în funii, și tăcută cade rama.
- Naintam, vâslind cu teamă, ca în preajma unui vis -
Și deodată urcă gemeni pe un cer albastru-nchis
Cercul lunii de aramă și-argintatul Fuji-Yama.