Oameni de foc, de-azur și cărămidă,
ghem de năpârci sub frunze, de arbust,
ciorchini de ură doldora de must,
crengi înflorite, grele de omidă;

Voi, scorburi largi cu putred cer îngust,
ba viscolind a patimă toridă,
ba fierți în oțețimi de auguridă,
crunt mă-ncărcați cu ceață și dezgust...

Și dacă pieptu-mi sângeră de silă,
cred încă și-n cocorii voștri noi
și-n stelele înfipte în argilă

și-n trandafirii albi de sub gunoi, –
și, oameni, fierb de dragoste și milă
și fulger de încredere în voi.