Te port în gând, când a soarelui rază
Mi-apare din val;
Te port în gând, pe când luna sculptează
Izvorul cel pal.

Te văd mereu, chiar când drumul dispare
Sub colb albineț;
În nopți adânci, când pe-o strâmtă cărare
Se pierde-un drumeț.

Te-aud încet, când talazuri în treier
Adânc se desfac.
Prin calma poiană adesea cutreier
Când vămile tac.

Eu sunt al tău; depărtările mele
Aproape le ții!
E seară; curând răsar primele stele.
Ah, poate-ai să vii!



Traducere Ștefan Augustin Doinaș