Soră-a-ntâielor lumini,
Tandru chip sortit tristeții,
Argintii fiori ai ceții
Scaldă-obrajii tăi senini,
Pasul tău e calm trezind
Văgăuni cu păsări sumbre,
Suflete pierdute-n umbre
Și pe mine, rătăcind.

Întețindu-ți ochiul clar
Treci prin zariști fără vamă.
Sus, cu tine-alături ia-mă,
Dă visării mele har!
Și, vrăjit cum altul nu-i,
Cavaleru-nchis să vadă
Prin grilaj, vie dovadă,
Lângă el iubita lui.

Ceas al voluptății, greu,
Scaldă membrele-i rotunde.
Dar ce lunii i se-ascunde
Scormonește ochiul meu.
Și ce dulci dorinți mă sorb!
Spre-a cunoaște desfătarea
Trebuie s-atârni în zarea
Vămilor, privind ca orb.


Traducere Ștefan Augustin Doinaș