Invidiez totuși
pe-acei
care slovele-adună
și pot să le-nșire
cu dibăcie
pe firul de iarbă.

Dar mie,
ehei,
mie
să-mi dați o furtună
în care
ca diavolii
cuvintele mele
să fiarbă.

Mie
un fulger să-mi dați
de care
să-mi agăț pălăria
atunci când
cu pumnii întărâtați
îmi scriu
pe cer
poezia.

Și-un tunet-detunet nebun
pe care
în loc de punct
aș putea să-l pun.

Pe urmă
să-mi dați și o ploaie.
Dor să cadă pieziș.
Așa, ca ostașii-n războaie.