E trufie-a stihui,
Nu mă mai mustrați!
Slobozi fiți, aprinși, zglobii,
Mie-mi semănați!

Ceas de ceas dac-aș sorbi
Din amarnic chin,
Ca și voi, modest aș fi,
Poate mai din plin.

Modestia stă frumos
Fetelor în pârg.
Să le-alegi ar vrea, duios,
Nu cu aspru sârg.

Înțeleptului, și lui
Modestia-i stă,
Despre ce-i etern și nu-i,
Lecții el îmi dă.

E trufie-a stihui,
Singur cânt, cu drag.
Voi, amici, femei zglobii,
Treceți al meu prag.

Tu, mirean călugăraș.
Nu mă mai pisa,
Nu smerit mă faci tu, aș!
Gata mă poți da.

Fraza-ți goală îmi dă ghes
Câmpii să mi-i iau.
De pe tălpi am și purces
Praful jos să-l dau.

Moara stihului în mers
N-o sili să stea;
Cine-o dată ne-a-nțeles
Ne va și ierta.




Traducere Maria Banuș