Împreună cu ploaia care mă desfată
simt puterea armelor
care mai mare este în lipsa lor.
Acum pradă mă las apei.
Ea smulge cu atâta ușurință mirosurile
și face și face spărturi în aer,
de aceea atât pământ e printre noi.
Vai, n-am spus numele nimănui,
și totuși nenorocul unuia,
gândurile altuia, răsfățul
și înstrăinarea, golul și plinul celuilalt
și spaima, toate sunt.
Vai, nici o ființă și nici un lucru n-am numit!
Și totuși stema de lemn a corăbiei,
haina marinărească îmbâcsită,
metalul sunător al banilor
peștii zbătându-se înfometați,
toate sunt.