În noaptea aceea, din minți ne-am ieșit,
Sclipea întunericu-n față: cuțit,
Garoafe-și suiau către stele
Miresmele Asiei, grele.

Iar noi, prin orașul străin rătăciți,
Prin cântec treceam și nocturne arșiți,
Sub zodii-nveliți în iubire,
Și necutezând o privire.

Putea fi Cairo sau chiar și Bagdad,
Dar vai, nici Varșovia, nici Leningrad,
Și nepotrivirea amară
Orfani ne silea să fim iar.

C-alături trec veacuri atunci mi-a părut,
Și-o mână că bate-un tam-tam nevăzut,
Că sunetu-n taină se schimbă
În cercuri, ce-n beznă se plimbă…

Călcam peste neguri cu pas măsurat
De parc-am fi mers pe-un pământ neumblat,
Dar luna, cu alba ei urmă,
Pluti pe-ntâlnirea din urmă…

Și dacă-acea noapte s-o-ntoarce cândva,
În soarta-ți atât de străină de-a mea –
Să știi că-i un om pentru care
Minutele-acelea-au fost rare.

1959




Traducere Medeleine Fortunescu