Întunericul fuge printr-o biserică iberică,
O! straniu cor iscodiserăți, ielelor.
Oaspete amăgirii, la pigulitul stelelor,
piatra albastră a lunii
alunecă de pe masă și căzu,
Vântul bohotea și-l priveam fără sens
ca pe pielea bătrânei Rozinante.
Ori poate-n ochi putreziseră plante,
ori poate fetele cu ochi de acuarelă
culegeau închipuirea lumii,
visându-și o altă cină de taină.
La ieslea istovitoarelor idealuri,
zălog: un corb.
Puțin mai departe a răsărit floarea-soarelui:
soarele era orb.