Nu-mi mai cânta cu-atâtă-nduioșare.
Eu pe pământ de mult m-am despărțit.
E infinită-a sufletului mare
Și moare cântu-ajuns în infinit.

Cu inima-nțelegem doar cuvinte,
Ce-s necântate-n adevărul lor,
Iar cântul lung și pătimaș te minte,
Te-nșeală nevăzut, sâcâitor.

Ai râs cândva de candida-mi ardoare,
Din ceața ei eu am ieșit cumva.
Te-aștept să-mbrățișez a mea visare
Ca să-nțelegi și tu ce va urma.

22iulie 1901

Traducerea Emil Iordache.
Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă''