* * *
Când un copac e smuls din rădăcină,
Desprins de sevele ce-l înalță,
Ori se usucă, ori, în timp de vară,
S-aprinde când e arșiță haină.
La fel Și biata-mi inimă străină,
Trăita-n plâns, hrănind-o jar și pară,
Azi, când e din sălașu-i scoasă afară,
Ce rău n-ar omorî-o fără vină?