Te-ai zămislit din noapte
Þinînd flori în mînă
Iar ceilalți te vor plăsmui din confuziile lor
Și te vor răstălmăci prin tumultul vorbelor.

Și eu, care mi-am dat seama că faci parte din lucrurile primordiale,
M-am mîniat auzindu-i rostindu-ți numele
ÎN locuri comune.
Ce n-aș da ca valuri răcoroase să-mi curgă printre gînduri,
Și lumea să se usuce ca o frunză veștedă,
Sau ca puful de păpădie împrăștiat de vînt,
Ca să te pot regăsi,
Singură.