O fi politica bună, nu-i vorbă,
dar eu pe cuvânt că m-am săturat.
De doi ani, doar cuvinte umflate
și-n rest, prea puține, chiar s-au schimbat.

Liftul nu merge, pe scară e beznă,
văd cozi mai mari la prețuri mai mari,
S-a mutat circul în tubul catodic,
noi - elefanții, ei - parlamentari.

Cine-a fost de vină - tot nu se știe,
cine-i de vină - știm toți, nu-i așa?
Dar nu spunem tare - vorbim pe la colțuri
să nu ne audă cumva cineva.

Așteptăm minuni, vrem mereu ajutoare,
avem în gât cinci sute de wați.
Ne trebuie trenuri întregi de cărbune
și primim în schimb mineri supărați.

Știu, o să spuneți c-avem pașapoarte
și că ni s-a deschis o mie de uși,
dar uite c-am plătit la hotel pentru-o noapte
cu un Eminescu și patru Brâncuși.

Mă doare stomacul de-atâta minciună
și la farmacie n-au nimic, zău!
Dar măcar o să cânt, deși nu cred să-mi treacă.
Zâmbește! Mâine va fi mai rău!