În Flandra țară sângeroasă,
Ne spun pribegii călători,
Femeile scot ochii, noaptea,
Plăpândelor privighetori.

Și mai frumos ca mai-nainte,
Cu dorul veșnic de lumină,
În trilurile lor suave,
Privighetorile suspină.

Poeți, lumina vieții voastre
E visul magic de iubire;
În dorul ei cântați voi jalnic,
Ca ea nu-i alta să inspire.

Iubiți! Să n-aveți însă parte
Nicicând de-ai dragostei fiori!
Ca s-o cântați, dorind-o veșnic,
Sărmani poeți-privighetori.