O viață-ntreagă, visînd, am scris despre oameni.
Cînd mă trezeam uneori, îmi dam seama
c-am scris balade și cărți și povești despre nori.

Apoi, dup-un timp, adormind, fără gînd adormind,
ajung în pămînt pe subt pietre și flori.
Mai aud cîteodat' ale țării - privighitori.

Azi nu mai visez, dar, în sus privind, parcă știu
ce subt luna și-n lume uitat-am de-atîtea ori:
nori sînt oamenii, oamenii totuși sînt nori.