Fațadele-n cer ca violoncele
primesc cifrul vântului.
Ha ha, spune Baltica, ha!
Ei da! spun cocoșii turlelor.
Și soarele, scripete-nțepenit,
ridică la el Pământul.
Cu gheare îl zgârâie, urcând, valurile,
cu lupinguri, runic, lebăda.
Și omul e singur cu Dumnezeu
care pune căluș, pe rând,
la bolți și ogive și pe sub strune.
Și moarte e vremea, gând.






* Micropoeme și alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975