Purpuriu e capătul țigării mele ce arde mocnit,
Cenușiu e scrumul ce se-ntărește și cu tăcere acoperă focul
Un om însemnat, pe care-l cunoșteam, a murit și în timp
ce el zace-n coșciug ca o flacără stinsă.
Eu stau aici printre apăsătoare umbre și fumez,
și-mi urmăresc gândurile ce vin și pleacă