În seri de vară-albastre voi merge pe poteci,
Să calc mărunte ierburi, să fiu împuns de grâie:
Eu, visător, simți-voi pe tălpi fiorii reci.
Iar capul gol lăsa-voi ca vântul să-l mângâie.

O vorbă nu voi scoate, nu voi gândi deloc:
Dar nesfârșită-n suflet iubirea va să-mi steie.
Ca un țigan departe voi merge-n tot alt loc,
Ferice prin Natură - ca lângă o femeie.