Te irosești în încordări de arc
lîngă roțile mari de oțel.
Strivești între degete sînii materiei.
Îți sînt de păcură mîinile și afumate zorile.
Lucrătorule cu șorțul de piele albastră,
pentru tine mașinile cîntă
mai frumos ca privighetorile.

Lucrătorule cu șorțul de piele albastră,
tu știi că frumoase sînt
numai lucrurile ieșite din puteri omenești.
Tu știi că nici o stea
n-a fost făcută de mîna ta,
și-ți zici: orice-ar spune prea mulții, gureșii poeți,
nici o stea nu-i frumoasă.

Din fîntîni sfredelite-n osia planetei
îți scoți gălețile de foc.
Nu te cunosc, nu mă cunoști,
dar o lumină alunecă
de pe fața ta pe a mea,
fără să vreau m-alătur bunei tale vestiri
și-o strig în sfintele vînturi.