De ce plîngi, m-a întrebat îngerul
în cimitirul vesel în care plutea
cu aripi de fluture peste iarba
crescută în dezordine deasupra mea.

Chiar, mă gîndeam, de ce-oi fi plîngînd
mi-a luat pînă și ultima durere
poate că plîng așa doar din obișnuință
sau doar din simplă prevedere.

Ia să încerc să rîd, ia să încerc
să-ntind o mînă să rup sîngerul
pe care s-a așezat fluturele
să-ntind o mînă să ating îngerul.

Așa mă gîndeam și chiar rîdeam
în cimitirul mai vesel decît era.
De ce rîzi, m-a întrebat înspăimîntat îngerul
în vreme ce se-ndepărta.