Pe lumea umbrelor deschise,
Peste abisuri fără nume,
Din voia zeilor anume
Un văl de aur s-a întins.
Îi spune zi. Lumina ei
E însăși viața pămînteană,
E un balsam de pus pe rană,
Dorit de oameni și de zei.

Dar ziua scapără treptat,
Și noaptea-i smulge mîndra haină,
Și iese lumea cea de taină,
Mocnind prin vălul sfîșiat.
Și bezna neagră de mormînt
Se cască iarăși la picioare,
De-aceea crîncenă ne pare
Venirea nopții pe pămînt.