Soare cald și vânt de primăvară,
Numai sus pe culme e zăpadă
Ne gândim la ea cu nostalgie
Dar cine mai urcă muntele să o vadă?


Stâncile lucesc în zarea albastră,
În fața lor toate lucrurile par mărunte,
Cum o fi oare să ai sentimentul muntelui
Atunci când ești munte?


Munții nu știu nimic despre măreția lor,
Numele lor e luat ades în răspăr,
Unii oameni au înnebunit și cred că sunt munți
Dar cine poate să le spună acest cumplit adevăr?




volumul LINIA VIEÞII(1982)