Ieri!... cenusa ce pastreaza forma înca neschimbata,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscata,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sortii vânt;
Ieri... poveste, cu eroii - oase putrede-n mormânt.
Astazi?... lampa ce se stinge, stea plecata spre-asfintit,
Visuri nebatute înca de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânator, sta si pândeste
Tarmul unde amintirea cu dorinta se-ntâlneste.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodata nu strabate,
Cui de aninat sperante, prunc ce nu poate grai.
Mâine... mâine, cine stie câti din noi vom mai trai!