Bandajează-mi rănile naive,
Doamnă frumoasă și bună,
Rănile prin care credința mi s-a scurs,
Clipă de clipă, o lună.

Frunze ușoare ce nu mai urăsc
Și n-or mai iubi niciodată
Așează-mi-le compresă pe frunte,
Galbenă doamnă iertată.

Leagă-mi urechile cu foșnet de aripi
Să uit mecanicul vuiet de zbor
Și pentru a nu mai căuta să-nțeleg
Acoperă-mi ochii ușor.

Și lasă ploaia să curgă pe trupul
Prin care uimirea a trecut ca un plug,
Îngăduie limbilor roșii-ale ierbii
Să mă suie pe rug.

Îndură-te-apoi și cheamă ninsoarea
Să cadă nebună, să cadă,
Labele păsărilor să-mi pună, pioase,
Cruci pe zăpadă.

Din “A treia taină”, 1969