Acum, cand cade toamna pe pamant,
Ca un cosmar al unei boli ciudate,
Acum sa trecem prin acele sate,
In care merele in meri mai sint.


Acum sa ne iluminam de tot,
Pana-n adancul inimii si-al firii,
Ce disperare, cum se duc martirii,
Si a-si rosti plecarea nu mai pot.


Foioasele in vantul toamnei ard,
Muscate sangeros si trist de luna,
Si turturelele se despreuna
Acum, noi doi in focul revansard
Acum, atat de singuri pe pamant,,
Sa recitam Bacovia, plangand.