Din strasina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul isi zice:

Eu am crescut hranit de taina lumii
si drumul meu il tine soarta-n palme,
nemarginirea sarutatu-m-a pe frunte
si-n pieptu-mi larg
credinta mea o sorb puternica din soare.

Din strasina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul se intreaba:

Dar muntii – unde-s? Muntii,
pe cari sa-i mut din cale cu credinta mea?

Nu-i vad,
ii vreau, ii strig si – nu-s!