Pe calea lui Amor, voi, cei umblati,
priviti-mă rămasi pe loc,
durere ca a mea nu mai aflati;
primiti-mă-n auz, vă rog,
apoi închipuiti-vă aceea,
oricărui chin sunt cămara si cheia.

Amor, nu prin putina-mi bunătate,
ci prin a sa noblete,
mă puse-n viată de-asa suavitate,
încât în urma-mi se spunea în toate:
"Doamne, prin care demnitate
inima lui atât e-n frumusete?"

Azi am pierdut îndrăzneala întreagă
ce se urca din iubinda comoară;
sunt fără ea în sărăcie-amară
atât, dacă vi-o spun, teama mă leagă.

Deci vrând să fac precum acei
care-si ascund lipsa din rusine,
afară mă arăt bucuros bine,
iar înăuntru, topiti plâng ochii mei.