Incet, incet, tot imi veneam in fire
- Nici nu stiam ca sunt atat de vast,
Capabil de atata risipire,
Ca boabele de roua pur si cast -

Ma asezam pe fire, ca balast.
Si firea imi zicea: Mai esti, iubire?
Ca de atata vreme te adast,
Luasem munti si codri in primire.

In jur, imprastiati erau vecinii,
Care pe boabe, care pe malai,
Precum o chiciura luceau pe spinii
Cunoasterii de sine intru trai.

Si-atunci grait-am simplu, fara gura:
Sunt gata! Cautati-ma-n natura.