Clipă, desfă-ți aripile tale bogate;
mările se clatină departe,
undeva un curs de râu s-abate,
oamenii se nasc, oamenii s-acopăr cu moarte...

Și tu, nesigur,îndepărtat anotimp...
Nouri și soare și iarăși nouri adânci,
ca și când pe rând se descopăr frunți gânditoare,
toate se-ntunecă, se luminează pe rând,

până ce luna lovește umbrele toate;
iată mormintele, țărmul scânteie gol,
și-n casa de piatră fântânile cântă culcate,
dulce răsună brățarile, părul domol.