Piața nu era decât această fată
care străbătea piața pe bicicletă, aproape nebună,
nu era decât acest popor de vrăbii al căror rege e pâinea,
cu visuri ce pluteau în jurul statuii
unui politician al cărui nume rămâne uitat.

Nu era decât această zi dinaintea vremii, întunecată,
această scrâșnire împotriva frigului și sărăciei,
această plăcere grăbită de a se regăsi fiecare pe sine însuși,
plimbându-se prin piață, în sus sau în jos,
ca o vrabie neștiutoare mestecând pâinea lumii.