În unele seri oamenii trădau
Cercurile de lemn îngrozeau copacii
Și mâna stranie a vântului de nord
Atârna descompusă pe marile porți de reflectoare și de oglinzi
Fabuloasele reflectoare îmbătau oamenii ca un opiu
Cu mirosul lor de ierburi și rădăcini
Și serile acestor trădări erau foarte frumoase
O serile în care adolescenții își trădau pletele până când orizontul le înghițea
Serile în care atleții își trădau saltul mortal trecându-și prin carne degetele subțiri
Serile în care midinetele își trădau pulpele dezvelite
Cu o tulburătoare cu o halucinantă simplitate
Serile deasupra cărora crepusculul mai fâlfâia
În care îndrăgostiții nemișcați își trădau subțiorile
O serile acestui oraș linear
În care orbii își trișau câinii colosali ridicând pe sub arbori bastoanele de bambu
Pe când pe bulevarde cicliștii pedalând elegant își trădau bicicletele palide
Serile reci în care văduvii lubrici erau sperjuri ai grandioaselor vânători nocturne
În care atentatorii de bijuterii își scuzau spargerile
Și oasele nu mai sunau în goana efebilor spre aroma seminală a mării