doctorul meu a ieșit din operație
și s-a întors la birou.
ne întâlnim la pisoar.
"unde-ai găsit-o, frate? e genul
la care să te tot uiți, dar numai atât"
"e specialitatea mea: inimi de ciment
și trupuri năucitoare. dacă-i găsești
vreo bătaie de inimă, să-mi spui"
"o să am grijă de ea"
"da, și te rog să nu uiți că etica profesională
îți interzice anumite lucruri!"

își trage fermoarul și se spală pe mâini.
"tu cum stai cu sănătatea?"
"fizic, sunt ok. minte mea însă e bântuită,
psihic sânt terminat, răstignit pe mica mea cruce
și toate celelalte rahaturi!"

"o să am mare grijă de ea"

"da, doctore, și să mă anunți în legătură cu
bătaia de inimă"

pleacă.
îmi trag și eu fermoarul.
doar că eu nu mă spăl pe mâini.

sânt cu mult deasupra chestiilor ăstora.


* din volumul "dragostea e un câine venit din iad",
Editura Polirom, 2007