Spre port, încet, trec carele-ncărcate,
Și gloatele, în jurul lor, tăcute,
Conduc iluziile prefăcute
În scrum de vis, în vise sfărâmate...

E-un trist convoi de gânduri abătute,
Peregrinaj spre țărmuri fermecate,
Exodul sufletelor exaltate
De poezia vremilor trecute!...

Se duc, ca stolurile călătoare,
Când ultimul refren în inimi moare,
Să regăsească tainic, învierea,

În depărtări ce cheamă, cu tăcerea,
Cu veșnicul necunoscut din ele.
....................................
Și navele pornesc pe drum de stele.