Câți fluturi ai speranței stinși în ochii mei !
Câtă neliniște ascunsă pentru a măsura clarul cerului
Câtă frunză de timp și înspre timp !
Câte gânduri târzii niciodată spuse !
Câte destine rătăcite !

O pasăre s-a oprit pentru a saluta dragostea
abia înfiripată,
vis prăbușit în adâncul oglinzii.

Nimeni nu a pătruns în lumea mea,
decât sub formă de imagine.
Nimeni nu ți-a lăudat numele,
în afara ecoului.
Nimeni n-a ascultat căderea unei lacrimi
când înserarea e din ce în ce mai singură.

Binecuvântat fie cel ce a sosit
numărând stelele cu degetul
pentru a-mi spune că nimic nu se pierde !
Binecuvântat fie cel ce și-a împlinit cuvântul,
sigilând cu un surâs porțile largi ale tristeții !

Binecuvântat fie cel ce a sădit
o dragoste în memoria lui
și s-a oprit pe țărmuri să-i spună numele !