Cu părul de-aramă, cu fețele stinse,
Vin tristele zile de toamnă târzie,
Și-n inima-mi soră cu lumea pustie
Ecoul apuselor doruri s-aprinse.

Căzute sunt frunze pe drumuri uitate
- Simbolul atâtor ceasuri pierdute -
Prin vaste și negre ruine tăcute,
Cu florile morții pe veci presărate!

Și singur sunt astăzi pe vechea cărare;
În sufletu-mi plânge un glas al durerii,
Cu glasul de clopot în liniștea serii
Ce-și varsă parfumul pe văi solitare...