Din brațele iubitei ieșii cu trupul scurs,
Cu ochii prinși de cercuri de-un vânăt antimoniu.
Că blonda ei făptură e negru Pandemoniu,
Că-n sângele ei filtruri satanice au curs.

Sub noaptea străvezie, albastru oranisc,
Mă clatin de beția luxuriei nebune;
Orchestra de senzații în mine nu apune
Și drumul cel mai neted îl urc ca pe un pisc.

Din ceți mi-apari, Astarte, cu ochii tăi de iad;
Tresar, din roșii buze, când șoapte-n sânge-ți cad,
Pe când cu tentacule înfipte-n craniu-mi toarce

Un tort de raze scumpe, din ceru-ntins tezaur,
Un tort ce mi-l cuprinde și creierul mi-l stoarce
Cu pofta-i selenară Păianjenul de Aur.