Sub palidul amurg se zbate
Viața, fără de mustrări,
Cu strigăte nerușinate,
Și tot atunci, pe când din zări

Desfătătoare noaptea vine
Și-adoarme chiar pe flămânzit,
Ștergând și zarvă și rușine,
Poetu-și spune : „În sfârșit !

Tu, suflet, oase călătoare,
Odihna-mi cereți arzător ;
Pătruns de-a morții grea visare,

Pe spate m-aș culca ușor,
Cu-al vostru văl să mă-nfășor,
Întunecimi răcoritoare !”