Amurg de purpură în care dorm lăstunii
Cu șoapta frunzelor la căpătâi,
Se scutură pe-alei de cimitir petunii
Și peste-ngenunchierea mea dintâi.

Se scaldă soarele-n însângerate ape
Și-adâncurile se trudesc să-l fure;
Coboară ciutele-n izvoare să se-adape
Prin liniștea rămasă în pădure.

Se pierd colinele-n aprinsă scăpătare,
Ca munții sub ninsoarea grea a iernii,
Lumini subțiri de aur pâlpâie-n altare,
Ne cheamă-n seară toaca la vecernii.



Din volumul SOLITUDINI 1939