Implor a Ta-ndurare, Tu, unicul însemn,
Din hău-ntunecat al inimii-mi robite.
E-un univers închis cu ceruri plumbuite,
Unde plutesc în noapte și groază și blestem!

Și șase luni pe ceruri un soare se aține,
Iar celelalte șase pămîntul e umplut
De beznă, chiar mai gol ca un polar ținut,
Nici arbori, nici pîraie, verdeață sau jivine.

Nu-i spaimă mai cumplită ca lumea ce veghează
Sălbăticia rece a soarelui de gheață,
Și noaptea asta vastă ca un străvechi Tartar!

Invidiez destinul de josnic animal,
Ce poate să se-afunde în somn delăsător,
Atît de-ncet se toarce al Timpului fuior ...