Ce iarbă verde, inspirată iarbă,
De m-aș culca de-a bușilea cu ea,
Pervers și euforic să mă-absoarbă
Bondarii bâzâind în cheia fa!
Când umbra mea, de rea, împinge vântul,
Melancolia crinilor inculți
Își dă-ntr-un mod luxos consimțământul
Să tacă-n oratoriul „Proști, dar mulți”.
Cum a cântat-o somptuos poetul
Și-au tăvălit-o hunii la asalt,
Habar nu are iarba alfabetul
Să-l descifreze pe bătrânul Walt…
Polen și zaruri aruncând, la noapte,
Din lună să îmi cadă șase-șapte!